Gânduri

April 9, 2015

Cum ar fi…

     …să mă iubească vreodată cineva așa cum nu mi-aș fi putut imagina vreodată că se poate iubi?!

     Va exista vreodată o persoană care să mă aprecieze pe mine și tot ceea ce fac? Să nu uite niciodată să mă cucerească și să mă ajute să mă ridic de fiecare dată când sunt la pământ?!

     O vreau, vreau să simt că sunt complet, să știu că undeva e cineva care printr-o privire și un zâmbet jucăuș mă poate face să uit de toate problemele, fie ele importante sau prostești!

     O vreau, vreau să simt că aparțin cuiva și cineva îmi aparține mie și împreună suntem unu, nu doi. Că suntem diferiți dar privim împreună în aceeași direcție, spre un viitor în care să creștem împreună și să fim mai buni, mai înțelepți, mai răbdători, mai nebuni și mai fericiți decât am fi crezut că e posibil!

            Te iubesc, oriunde ai fi, te vreau și te aștept!

     Te rog! Nu fi ca toate celelalte! Nu aș putea suporta una ca asta!

     Fii bună!

     Fii atentă!

     Apreciază orice gest mărunt și orice cuvinte frumoase ori declarație care, oricât de lipsită de importanță ți-ar părea, vine din inimă și cu toată sinceritatea din lume.

     Dacă îți pasă de mine, arată-mi!

     Dacă mă iubești, mai întâi spune-mi, apoi demonstrează-mi că așa e!

     Nu te grăbi! Cunoaște-mă, întreabă-mă despre orice, demonstrează-mi că vrei să mă cunoști întru totul, că te interesează tot ce mă privește!

     Respectă-mă iar atunci te voi aprecia mai mult decât dacă mi-ai oferi orice alt lucru.

     Draga mea, ai răbdare cu mine pentru că știu că nu sunt perfect, am defectele mele dar te voi iubi din tot sufletul și voi fi alături de tine mereu!     

     ***  

      Toate începuturile te marchează și rămân întipărite în memorie și în inimă și, oricât de mult timp ar trece, importanța lor nu se diminuează. Prima iubire, primii fluturi în stomac, primul sărut, prima noapte (nu trebuie să fie neapărat noapte dar e mai poetic așa) de dragoste…

     Oh, dar cum doare prima dezamăgire într-o poveste de iubire pe care o vedeai perfectă în toată imperfecțiunea ei. Trăiai într-un vis în care nu era loc de gri sau de negru, poate doar de puțin alb care să aducă lumină și strălucire visului tău frumos.

     Se spune că prima tăietură e mereu cea mai adâncă (sau poate doar așa o simțim). Prima dezamăgire te ia mereu pe nepregătite și vine ca un tâlhar să îți fure nu doar magia din poveste ci și toată iubirea din viața ta. Mai bine m-ai omorî acum, căci nu credeam că doare atât de tare! Oricât de mult ai analiza și te-ai gândi și ai întoarce-o pe toate părțile tot nu ai să ghicești cum și sub ce formă vine acest Spintecător numit „dezamăgire”. Și simți cum se apropie, îi simți suflarea rece în ceafă și te trec fiorii dar tot nu vrei să crezi că se apropie. Oricum, e prea târziu să mai faci ceva, o simți când e deja prea aproape. Nu poți fugi, nu poți scăpa.

     Și te minți că nu e chiar atât de grav pe cât te-ai fi așteptat (pentru că de obicei simți că se furișează în lumea ta de vis) dar nu! De fapt e mult mai grav și rana e mult mai adâncă decât vrei, decât îți permiți să recunoști. Așa că te minți și faci haz de necaz și îți zici că nu e sfârșitul lumii dar de fapt simți că e…

     Și când ești singur, tu cu tine, te prăbușești și doar lacrimile îți mai mângâie obrajii loviți de palmele înghețate ale crudei dezamăgiri. Și speri să treacă, să uiți, să nu îți mai pese, să te întorci la ce ai fost înainte… Dar oare e posibil?

      Iubirea… grea treabă!

     Cum iubesc? Simplu, complet, imperfect, așa cum știu eu mai bine. Iubesc cu toată ființa mea, atât de profund încât uneori uit de mine și mă pierd în adâncimea sentimentelor mele. Iubesc egoist. Vreau totul. De ce? Pentru că ofer totul!

     Mă sperie sentimentele mele și totuși mă arunc cu capul sau mai degrabă cu inima înainte uitând și ignorând rațiunea care urlă din toți plămânii: „Oprește-te! Nu te grăbi! Vei suferi iar!”. Poate are dreptate… Mai mult ca sigur are dreptate.

     Dar cui îi pasă de asta când simți dragostea în fiecare celulă din corpul tău?! Cui îi pasă de suferință când plutești printre nori și ești îmbătat cu iubire?!

     Și da, sigur vei suferi la un moment dat. N-ai cum să nu suferi. Dacă nu suferi înseamnă că nu iubești sau n-ai iubit complet. Când iubești ești expus, ești vulnerabil și puternic în același timp. Nu? Sau așa te simți, mai ales atunci când te și simți iubit la rândul tău. Când simți că tu contezi pentru cineva, în special când acel cineva e persoana care e centrul universului tău, soarele în jurul căruia gravitează totul: toate gândurile, toate sentimentele, toate temerile, toate planurile… Tot! De fapt la asta se rezumă iubirea de care spuneam. Acea iubire completă… E tot! Tot ce ai nevoie ca viața ta să aibă sens, să simți că trăiești nu doar că exiști. E chiar TOT!

     Dar și când nu mai e… Atunci rămâi chiar cu nimic. Mai puțin decât nimic, pentru că rămâi cu un gol, un gol dureros care știi că nu exista cândva. Și e și mai dureros pentru că știi că erai complet când aveai tot şi iubeai tot.

     Oricum, există un echilibru și e firesc să fie așa. Altfel am trăi în haos, un haos care, oricât de palpitant ar părea, nu ne poate aduce liniștea pe care ne-o oferă certitudinea faptului că există un echilibru: unde e plăcere, e și durere; unde e bucurie, e și tristețe sau suferință; dar mai ales că întotdeauna – și repet: întotdeauna! – după furtună iese mereu soarele! Fiindcă nimic nu e etern. De aceea bucură-te de tot ce e frumos și prețuiește fiecare clipă care îți aduce fericire iar când treci prin momente grele, nu dispera! Zâmbește și amintește-ți că that shall pass, too!

     Acum însă îmi doresc ca ceea ce simt în aceste momente să nu dispară niciodată! Fericirea aceasta și iubirea aceasta nu pot fi descrise prin cuvinte. Pot fi doar simțite, trăite și prețuite! Mă rog doar ca fiecare om să simtă asta măcar o dată în viață deoarece sunt convins că, dacă există ceva care ar putea face lumea asta mai bună, e exact sentimentul acesta!

     Because… vorba unui mare artist și prieten desăvârșit:

LOVE IS THE ANSWER! 🙂

     

     VicToR

2 Responses to “Gânduri”

  1. Somebody

    Ma bucur ca ti-ai gasit in sfarsit jumatatea daca chiar asa e cu adevarat si esti fericit ..oricum era cazul pentru ca esti un om deosebit si meriti tot binele din lume asa om ca tine mai rar..si putini ajung sa te cunoasca sa stie ceea ce esti nu ceea ce pari pentru ca e o mare diferenta..intotdeauna te-am apreciat si imi pare rau ca nu am facut ce trebuie atunci cand era momentul potrivit , tot am amanat , am facut greseli, am ales gresit chiar daca nu e bine pentru mine, trebuia sa ascult si de altii si sa fac lucrurile asa corect cum trebuiau sa fie. Chiar daca mi-as dori sa te mai vad sau sa te aud macar sa imi povestesti putin din viata ta cum e acum viata ta alaturi de cineva stiu ca nu se poate , acum probabil esti in al noualea cer esti fericit nu ai nevoie de trecut oricum vreau sa stii ca niciodata nu te voi uita chiar daca tu ma vei uita pe mine sau nu vei mai vrea sa vorbim vreodata pentru ca stiu ca am gresit si te-am dezagamit poate tu vroiai ceva si nu mi-am dat seama cu adevarat..imi pare foarte rau dar asta e nu pot da timpul inapoi. Sa nu te schimbi niciodata ! Te pup si scuza-ma daca ti-am irosit din timp citind aceasta fraza lunguiata 😛 .Always you will be in my heart …

    Reply

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>