Unul dintre locurile unde ma adun..

March 22, 2014
 
Unul dintre locurile unde ma adun..
 
 
 

Am fost astăzi să mă liniştesc lângă cea mai importantă persoană din viaţă mea, cu siguranţă fiecare dintre noi avem în familie, o persoană puţin mai importantă decât celelalte, pentru mine această persoană a fost bunicul meu.Bunicii în general sunt acele suflete minunate care ne-au vegheat în perioada copilăriei şi ne-au modelat, am căutat să prind toate lucrurile bune de la acest om pentru că părea atât de perfect în lucrurile pe care le făcea şi modul în care mă aborda cu învăţături când eram micuţ, dar a plecat intr-un loc mai bun acum aprox 7 ani.  Experienţă lor este preţioasă,blândeţea şi răbdarea lor ne fac mai buni.
De obicei se zice că omul la bătrâneţe este mai înţelept, a trăit multe experienţe de’alungul anilor, au un bagaj mare de cunostiinte dobândite. Între părinţii mei şi bunicii mei erau ciondăneli, aveau concepţii diferite în legătură cu creşterea copilului, părinţii erau supăraţi deoarece bunicii erau mai cicălitori, bunicii de obicei au tendinţa de ai învaţă pe actualii părinţi ” cum se face” şi de aici apar mici conflicte.
Eu am ales să fiu crescut de ei, pentru că m-am ataşat mult,am învăţat lucruri bune de la acest om care avea un suflet enorm, îi plăceau foarte mult trandafirii şi această pasiune cu florile o am de la dansul.Poate ca atunci, cand mi se deschideau pentru prima data simturile si sufletul spre intelegerea acestei lumi, pe care sincer sa fiu nici in ziua de azi nu o inteleg de ce e atat de nebuna :)))) Ei sunt cei care te îndrumă ce la bun început, cei care îţi deschid ochii în această lume , eşti că un orb care vede pentru prima dată. Încă îi simt glasul bunicului, avea un glas puternic şi când vorbea încet, auzea tot cartierul, voce puternică de colonel, deseori mă duceam cu el la parade militare pe care le conducea foarte mândru, un lucru ce mi-a plăcut la acest om era faptul că îşi iubea meseria şi o făcea perfect!
Îmi plăcea să stau cu bunica  la poveşti până seara târziu…. Nici nu simţeam trecerea timpului. Îmi povestea “istoria” familiei, despre mama când era copil, despre ea şi bunicul , sau despre obiceiuri (croşeta, ochelarii, o serie de spaţii care îi erau proprii: soba, la cuptor, în scaunul-leagăn) . Sau caâd îmi punea întrebări şi îmi promitea că nu va spune părinţilor …  Îmi sunt cele mai dragi amintiri… Lucruri pe care nimeni nu avea să mi le spună…

                              Nu ai cum să nu tânjesti după ei, din păcate nu am avut bunici la ţară că majoritatea copiilor, dar am avut şi noi o cabană la Deda Bistra unde ne-am petrecut vacanţele de vara. Îmi amintesc faptul că orice le ceream, să vină cu mine la pescuit, să mă ducă la Zoo, să mă ducă să văd un film la cinema Artă, primul film care l-am văzut cu bunicul meu a fost Godzilla nu uit niciodată :)) apăruse la cinema şi eram foarte entuziasmat mai ales din cauza faptului că eram înnebunit după dinozauri şi îi studiam cât puteam eu pe atunci.
Alt avantaj de a avea bunici este că ei ştiu foarte multe poveşti,unele chiar adevărate, unele făcând parte din viaţă lor, stăteam nopţi întregi şi îi ascultăm înainte să mă pun să dorm, nu puteam dormi fără să îmi povestească ceva anume, îl mai întrebăm eu de viaţă de militar,soldat,colonel toţi paşii prin care a trecut el prin viaţă.
El m-a dus şi prima dată la o sala de dans când eram mic, chiar dacă încă nu stăpâneam bine această artă, el se ridică şi aplaudă cu putere, când mă gândesc ce suflet aveau aceşti oameni. Multe amintiri plăcute mi-au rămas de la ei, când eram bolnav de exemplu erau în stare să stea lângă noi pe canapea şi se uităm toată ziua la desene animate doar că să ne revenim, simţeam faptul că fiecare zi ce o petreceau lângă noi era una specială pentru că dragostea lor e necondiţionată!
Îmi este atât de dor de el, aşa cum îmi este dor de Dumnezeu uneori, îmi doresc să îi visez mai mult, să mă ia în braţe şi să  nu mă mai lase. Când eram mic aveam impresia că bunicii provin din poveşti,erau atât de buni şi de calzi încât mă gândeam că au scăpat dintr-o carte.

Preţuiţi’va bunicii şi părinţii cât îi mai aveţi, eu mă condamn pentru că i-am neglijat într-un timp şi când am mai crescut i-am lăsat deoparte, acum e prea târziu din păcate dar am o familie frumoasă de care mă bucur în fiecare zi ..(cu mici excepţii) .

                       Viaţă este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşa, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipă următoare ai mai mult decât poţi acceptă. – Paulo Coelho

                                  

   Respect VicToR

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>