Pauză de la stres
Am găsit o poză draguță cu 50 de lucruri pe care le putem face să mai scăpăm de stres. Sunt chiar drăguțe și câteodată ne prind bine. Sunt lucruri mărunte cărora probabil nu le oferim atenție, fiind preocupați de alte lucruri. Eu voi scrie mai multe 😀
Trebuie să găsești un echilibru în viața ta. Eu anul trecut am tras foarte mult pentru magazin și viața personală mi s-a cam dus dracu’. Nu am avut timp de nimic (dacă îmi amintesc bine am ieșit în club doar de două ori – deși pe al doilea lea nu-l pot numi „club” ci mai degrabă o pivniță) dar așa e la început în orice domeniu: ești nevoit să tragi tare după care se calmează situația și va fi bine! De multe ori pățeam să muncesc ca un erou și la un moment dat să mă uit la ceas și să îmi spun mirat „Dumnezeule, cum a trecut timpul!”.
So let’s get started!
-
- Fă o baie caldă.
- Ascultă muzică (dai drumul la youtube și…).
- Trage un pui de somn (10 – 20 de minute).
- Aprinde o lumânare parfumată.
- Relaxează-ți picioarele pe perete.
- Învață ceva nou.
- Privește norii.
- Înoată în bazinul din oraș sau în locuri special amenajate.
- Oftează de câteva ori.
- Înalță un zmeu.
- Petrece timp în natură (preferabil fără prea multă tehnologie după tine, fără Facebook sau alte asemenea).
- Scrie de mână o scrisoare. Când ai trimis ultima oară una?
- Citește o carte.
- Meditează.
- Sună o persoană dragă.
- Observă-ți corpul.
- Ascultă o melodie de relaxare ghidată.
- Privește stelele.
- Mergi de două ori mai încet.
- Hoinărește prin oraș.
- Cumpără niște flori.
- Găsește o aromă care te relaxează.
- Scrie în jurnal.
- Respiră profund să simți și-n stomac.
- Ieși la o plimbare pe afară.
- Ia-ți o pauză de cafea.
- Aleargă.
- Citește sau privește ceva amuzant.
- Cântă la un instrument muzical.
- Urcă-te într-un copac.
- Renunță la ceva.
- Dă drumul unui balon.
- Du-te la o plimbare cu rolele.
- Crează-ți un jurnal video.
- Privește cu atenție niște opere de artă.
- Colorează ceva cu creioane colorate.
- Privește pe cineva în ochi.
- Mănâncă în liniște (fără conversații la masă).
- Scoate din priză toată tehnologia din jurul tău.
- Mângâie un animal de casă.
- Mergi la o plimbare cu bicicleta.
- Pune niște muzică și dansează în voie.
- Plimbă-te prin parc.
- Observă ceva nou de fiecare dată când mergi către școală / locul de muncă etc.
- Condu o mașină diferită.
- Fă niște exerciții ușoare, întinde-te.
- Pictează pe un alt material decât hârtie.
- Petrece timp cu persoana iubită, poartă o conversație deschisă cu aceasta.
- Uită-tă la Tom&Jerry.
- Scrie o poezie.
- Compune un cântec.
- Dăruiește sau implică-te în activități de voluntariat.
- Joacă-te cu copilul tău sau adu-ți aminte că ai fost copil.
- Ieși la o plimbare pe malul Mureșului (în cazul orășelului meu drag).
- Ieși la o partidă de pescuit (dacă îți permite vremea).
- Fă-i o farsă drăguță unui prieten.
- Amintește-ți de cele mai frumoase momente petrecute în ultimul timp și scrie-le pe o foaie.
- Citește în fiecare dimineață un pasaj din Biblie.
- Învață lucruri frumoase, învață să iubești mai mult, învață să ierți mai mult.
- Spune mai des „Mulțumesc!”.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le putem face dar ar mai fi destule. De curând m-am hotărât să dansez pe ploaie sub un felinar. A fost destul de frig ultima dată când a plouat și n-am riscat chiar dacă sunt imun la răceală (anul trecut nu am răcit nici măcar cinci minute și sunt recunoscut pentru rezistența la frig; sunt ca pinguinul dansator Mumble :)).
Planificați-vă timpul în așa fel încât să încercați ceva din lista mea. Vă poate ajuta mult în momente de stres sau supărare.
Fă-ți timp să muncești. Acesta este prețul succesului.
Fă-ți timp să gândești. Aceasta este sursa puterii.
Fă-ți timp să te joci. Acesta este secretul tinereții veșnice.
Fă-ți timp să citești. Aceasta este fântâna înțelepciunii.
Fă-ți timp pentru prietenie. Acesta este drumul fericirii.
Fă-ți timp să visezi. Aceasta este trambulina ta către stele.
Fă-ți timp să iubești și să fii iubit. Acesta este privilegiul zeilor.
Fă-ți timp să privești în jurul tău. E prea scurtă ziua ca să fii egoist.
Fă-ți timp să râzi. Aceasta este muzica sufletului. (veche cugetare englezească)
Să aveți o zi de la foarte bună în sus!
Cu stimă și respect,
VicToR
Comments are closed.