New beginning

October 23, 2019

     M-am oprit din scris acum ceva ani deoarece tatăl meu a murit atunci când aveam cea mai mare nevoie de el. Culmea e că acum mă gândesc mai des la el decât atunci când era în viață. De ce fac asta? De ce noi, oamenii, nu știm să-i apreciem pe cei dragi când sunt aici, cu noi? Tata a murit și golul ăsta nu poate fi umplut de nimic. La fel am procedat și cu bunicul meu. L-am plâns mult și am început să îl apreciez mai mult doar atunci când a devenit înger.

      Într-adevăr, este o perioadă mai grea peste care unii trec mai ușor iar alții, cu sufletul mai neted, au nevoie de ani întregi să înțeleagă unele lucruri. Abia ce îmi revenisem după prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat și care a plecat dintre noi, când a urmat tata. Mulți dintre noi cred – sau cel puțin au impresia – că e floare la ureche să pierzi o persoană dragă sau un părinte însă vor afla mai târziu cu siguranță.

     Uneori nu-i înțelegeam deciziile, nu-i ascultam vorbele, nu mă uitam în ochii lui. Dar indiferent de orice, de revelion ciocneam un pahar de suc, aprindeam artificii pe balcon și ne spuneam „La mulți ani!”. Era un moment la care țineam foarte mult deși am simțit cu adevărat sărbătorile de iarnă doar atunci când eram copil; când au trecut anii și am crescut nu am mai simțit absolut nimic de sărbători.

     Doctorii mi-au zis că tata va muri. Că era prea bolnav. Chiar dacă nu-mi convenea ce auzeam, m-am resemnat. Îmi ziceam: „Asta e viața, oamenii mai și mor. Important este să trecem cu bine peste astfel de momente pentru că, în final, nu ne avem decât pe noi înșine. Nu are rost să intri în depresie! Adoptă o atitudine matură și gata.” Pe dracu! Când a murit tata, monologul ăla nu a mai funcționat. Aveam în cap numai cuvinte de sictir și durere, cuvinte ce nu pot fi reproduse aici. Obișnuiam să mă consider un om norocos prin simplu fapt că am ambii părinți. 

     Apreciați-vă părinții și apropiații cât încă îi mai aveți pentru că după nu va mai sta nimeni lângă voi să vă șteargă o lacrimă, să vă ofere un umăr pe care să plângeți; o veți face ca mine: singur, cu spatele lipit de un calorifer, încercând să prind din nou putere să trec peste GREU.

 

     See you soon!  Am subiectele deja scrise! 😉

     God bless you!

     VicToR

One Response to “New beginning”

  1. Buna,
    M-am regasit in povestea vietii tale si chiar m-a emotionat.M-a facut sa-mi amintesc de tatal meu, care, a murit cand aveam 8 ani, intr-un atentat terorist, si dupa, bunicul meu, la 18 ani, pe care-l.iubeam foarte mult.Oamenii se evapora dupa 2 luni de la pierdere si devin reci si cruzi.Nu vreau sa pozez in victima, dar, a fost greu, ft greu, chiar daca am avut resurse financiare sa ne ridicam, moral, am fost singuri.Banii sunt zero cand inima-ti plange.Cand ai sufletul gol si nu-i nimeni in preajama, sa-ti ofere o imbratisare din toata inima(neprefacuta).Multi oameni falsi care traiesc in deriva.Numai Dumnezeu nu pleaca niciodata.El e mereu acolo si cand esti vesel si cand esti trist. 🙂

    Reply

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>