
Love Yourself
Se spune că orice minune ţine 3 zile,de la o perioada tot mai multe subiecte imi survolau si intr-un final am zis ca voi reincepe sa scriu, am fost prins într-un vârtej de sentimente si din aceste motive blogul a rămas fără un scriitor.
De obicei scriam doar cand eram foarte trist, ma lovea singuratatea si era un mod de a ma “repara”, dar să ştii că uneori nu îmi place de ea. Nu, pentru că în toată siguranţa pe care crezi că ţi-o oferă, de fapt, iţi ia atât de multe. De la clipe pe care le-ai fi putut petrece alături de oamenii dragi, până la emoţii. Sentimente. Frici. Convingeri. Orice. Singurătatea îţi poate da, însă… de cele mai multe ori, îţi ia. Te ia pe tine, îţi răpeşte secunde, minute, zile, luni sau chiar ani din viaţă. Îţi fură fericirea, îţi fură liniştea. Singurătatea, în doze echilibrate, este bună, chiar benefică. Dar, ajunsă la extreme, e distrugătoare.
Mie, personal, mi-a luat cred că mai mult decât mi-a dat, însă, cumva, sunt mulţumit cu ceeea ce mi-a oferit. Pentru că a reuşit să îmi ofere ceva, sau mai bine zis pe cineva, după care am tânjit mereu: pe MINE. Sau cel puțin o varianta a mea, un eu mai îmbunătățit decât cea care eram în trecut.
În singurătate am invăţat cel mai mult despre mine şi despre alţi oameni. În singurătate am învăţat să mă cunosc. Tot ea mi-a fost fidelă în infidelităţile celorlalţi. Draga de ea, ori de câte ori am fugit şi am renegat-o, m-a aşteptat de fiecare dată să mă întorc, şi mereu m-a primit cu braţele deschise. Avem o relaţie specială. Ne îndrăgim reciproc destul de tare, însă… uneori, chiar simt cum mă seacă de puteri, cum relaţia noastra devine uşor toxică. Ştiu să recunosc toxicitatea, pentru că de mute ori am păstrat oameni toxici în viaţa mea.
Uneori, când simte că eu sunt cea toxică în relaţia noastră, mă împinge spre tot felul de oameni, câteodată, ajung să îi fiu recunoscătoar.
Am ajuns de multe ori să mă apropii de oameni neptroviţi din cauza singurătăţii. De cele mai multe ori, am plecat cu lecţii învăţate, pe care mi-am propus să nu le mai repet. Alteori, însă, m-am ales cu oameni frumoşi, pe care nu aş vrea să îi pierd vreodată. Din suflet. Pentru că din viaţa mea, au plecat la fel cum au intrat.
Fug de oameni… uneori, nu îi las să se apropie de mine, să le permit să mă inspire; aleg să îi ţin la distanţă, doar pentru a nu mai suferi atunci când ei aleg să dispară din viaţa mea.
Păstrez în suflet fiecare om care i-a trecut pragul, chiar dacă a plecat fără explicaţii, sufletul meu îi ţine pe toţi, având grijă să nu îi “amestece”. Are grijă de ei şi de poveştile lor, de la fiecare a avut de invăţat ceva. De la unii, cum să iubească, de la alţii, cum să se ferească, unii şi-au pus amprenta prin prezenţă, alţii, prin absenţă. Unii prin sinceritate, în timp ce unii prin minciună. Fiecare om pe care l-am cunoscut, mi-a oferit sau mi-a luat ceva. Dar, chiar şi aşa, toţi sunt în siguranţă cu mine. Indiferent de cum au ales să iasă din viaţa mea, eu nu am vrut sa îi şterg.
Fuga asta continuă după suflete şi sentimente, mă oboseşte. Am obosit să tot caut sufletul alături de care să nu îmi fac griji că se va pierde în mulţimea celor rămaşi în urmă, uneori sa te asezi langa calorifer, sa plangi, sa te descarci si sa incerci sa gasesti raspunsuri.
De multe ori, aleg să văd partea bună din oameni, partea frumoasă. Chiar dacă uneori, tânjesc după întuneric, cândva, îmi doream să văd partea plină de lumină din întunericul cuiva şi să o scot la suprafaţă. Să ajut la înflorire, Să am grijă să ud constant bobocul salvat de întuneric. Să îi ofer soare şi căldură.
Să risc să mă înţep în spini, dar să mă bucur de frumuseţe. Să îl învăţ că spinii lui nu sunt ceva rau, ci doar un scut, pentru a nu le permite celorlalţi să îl rupă şi când se ofileşte, să îl arunce.
De-a lungul timpului şi a experienţelor, am învăţat că este sănătos să ne construim un zid în jurul nostru. Cu cât mai bine îmbinat, cu atât mai în siguranţă suntem. Dar, uneori e bine să mai permitem câte o mică invazie.
Eşti singur când eşti departe de cel pe care-l iubeşti, dar eşti şi mai singur când l-ai pierdut. Învaţă să te iubeşti pe tine şi ai grijă să nu te pierzi,
Este greu să fii singur. Dar e mai greu să fii cu cineva care te face să te simţi singur, dar eşti cu adevărat singur atunci când nu (mai) ai cu cine vorbi, când nu ai pe nimeni care să te poată asculta sau înţelege. Învaţă să fii conştinet de prezenţa oamenilor care nu te fac să te simţi singur şi nu îi îndepărta.
Cateodata uitam sa rostim acel “Te Iubesc”, si cand o facem, de cele mai multe ori e prea tarziu.
Nu e atât de rău singur. Totul e să te obişnuieşti, Important e să mai ai cu cine să vorbeşti din când în când.
Comments are closed.