Începi noul an cu fapte bune

January 3, 2014

 

     Noul an a adus o întâmplare nefericită pentru niște oameni veniți în vacanță din Ungaria, dragii noștri vecini. Din cauza excesului de alcool cel mai probabil, prietena unuia dintre ei și-a luat frumos tălpășița și a dispărut fără urmă. Să ieși din cabană să te bucuri de moment după care să-ți dai seama că cineva lipsește din grup nu e tocmai plăcut. S-au alarmat, bineînțeles, și au început să caute peste tot. Din fericire am putut să mă înțeleg cu ei știind maghiara. Am încercat să îi ajut și am făcut-o chiar bine deși nu mai vorbisem demult în maghiară (mă refer la a purta o conversație lungă cu cineva). Ce m-a mirat pe mine a fost faptul că n-au anunțat poliția, lucru pe care tot noi, cei care ne-am oferit să ajutăm la găsirea persoanei, l-am făcut. Nu pot să fiu indiferent în asemenea momente deși mi-a reproșat cineva faptul că mă duc să îi ajut („De ce? E revelionul, dă-i încolo!”). Această reacție m-a lăsat rece pentru că l-am întrebat ulterior: „Tinere, dacă îți lipsea prietena de lângă tine în momentul ăsta, tu ce făceai? Nu erai disperat să o cauți? Probabil o lăsai să se descurce la -11 grade…”.

     Chiar dacă momentan am probleme destul de serioase de sănătate, m-am dus și i-am ajutat. Să pățești așa ceva, să îți dispară iubita… Eu cel puțin aș căuta și în gaură de șarpe. Nu pot să cred că sunt asemenea oameni care să-și întoarcă spatele la așa ceva. Chiar dacă sunt unguri sunt și ei oameni și au fost chiar respectuoși. Am căutat pe malul pârâului, am urcat pe dealurile din apropiere și am fost pe post de translator între ei și polițiști. Nu sunt foarte mândru de Poliția Română… Nu vreau să îi subestimez – oricum se fac multe glume pe seama lor – dar din câte am văzut unii și-o merită cu desăvârșire. Am căutat mult și se puneau întrebări gen: „Dacă a intrat la altă cabană?”, „Dacă a căzut în pârâu, sub gheață?” etc. În asemenea momente trebuie să fii pozitiv și să încerci să te gândești la faptul că e ok, că problemele se vor rezolva până la urmă și să speri la mai bine. Negativismul atrage negativism; nu tot timpul trebuie să pui răul pe primul loc.

     Până la urmă, după lungi căutări, au găsit-o pe individă la 5 km de cabană. După lungi interogări, le-a spus polițiștilor că a vrut sa plece înapoi în Ungaria :))). Era băută, nu mai gândea și a pus pe jar o grămadă de lume pentru un gest stupid. Mi-au mulțumit mult ungurii iar eu am fost bucuros pentru faptul că i-am putut ajuta. Simțeam că trebuie să fac acest gest umanitar, până la urmă. Am greșit destul de mult în ultimul timp din cauza nervilor și a stresului prin care am trecut iar prin această mică acțiune încep să-mi șterg din păcate. După toate astea, am reușit să îl ajut și pe polițist să facă și procesul verbal. Și pentru ei a fost greu, totuși e revelion și sunt și ei oameni… erau cu familiile lor și să fie deranjați pentru o astfel de persoană inconștientă…

     Așa am început noul an cu gesturi frumoase. Sper că v-ați distrat bine de revelion și ați început să vă faceți o imagine cu ce aveti de îndeplinit în 2014. Să aveți un an minunat și fiți pozitivi! Încercați să gândiți mai limpede în noul an și succes în ceea ce faceți!

     Imagine cu individa alcoolizată și înghețată bocnă:

     Cu respecte și la mulți ani,

     VicToR

Comments are closed.