O relație între doi oameni nu înseamnă întotdeauna numai lucruri frumoase. De altfel, dacă ar fi așa, nu am mai ști să prețuim iubirea. În cele mai multe cazuri, oamenii ajung să se plictisească sau apare monotonia ca urmare a lipsei de comincare. Alt motiv eu nu văd… La început e dragoste, apoi devine o obișnuință necesară. Dacă nu știi să păstrezi asta, ajungi la monotonie. Apoi apar compromisul, plictiseala, disperarea… și cauți pe altcineva. Așa e la majoritatea persoanelor în proporție de 70%, zic eu. Știți cum e: două persoane se plac, se iubesc, petrec timp împreună și la un moment dat nu mai au despre ce să vorbească. Și atunci el o cere în căsătorie. Începând din acel moment vor avea mereu despre ce să vorbească.

     În zilele noastre vedem relații de o săptămână, o lună, trei luni maxim și gata. Chestiile astea mă disperă la culme pe mine. Adică nu-i înțeleg – poate nu sunt eu genul respectiv – dar pur și simplu se distrează cu asta. Băieții se maturizează mai greu ca fetele, asta o știm cu toții, dar când se vor trezi din prostie multe inimi vor fi frânte chiar dacă lor nu le pasă și ajung să zică vorbe de genul: „Și ce plm, m-am distrat, viața e scurtă!”. E scurtă dacă ți-o faci tu în felul ăsta, crede-mă, întotdeauna trebuie să te desparți de partener într-un mod plăcut pentru că nu știi când vei mai vorbi cu el sau dacă vei mai vorbi.

     Un cuplu despărțit e certat rău de tot, cei doi nu își mai vorbesc deloc și de-asta unele fete evită să stea cu băieții cu care se înțeleg prea bine sau pe care îi consideră cei mai de treabă oameni de pe Pământ. Atunci ce să înțeleg? Cu acel băiat cu care a avut o relație de ce a stat? A găsit ceva deosebit la el? Poate mă ajutați voi să înțeleg.

     O prietenă îmi spunea faptul că în ziua de azi nu mai există iubire, că toți bărbații se gândesc doar la sex, că atunici când văd o femeie o analizează, își crează în minte o fantezie sexuală cu ea automat, că nu mai există sentimente. Uneori tind să îi dau dreptate dar nu trebuie să îi băgăm pe toți în aceeași oală. Eu de exemplu sunt o persoană foarte sentimentală, am mai zis chestia asta, și n-aș înșela pentru nimic în lume. Dacă nu mai merge relația, îi spui frumos prietenei faptul că nu mai simți mare lucru pentru ea,(Slavă Domnului, n-am ajuns la așa ceva și nici nu îmi doresc) și încerci să o iei cu frumosul dacă chiar ai ajuns în stadiul ăsta. Am un caracter care dăruiește foarte mult, pun foarte mult suflet într-o relație și fac foarte multe cadouri frumoase în relații. Cadourile în relații au și ele partea „întunecată” să zic așa: dacă îi faci prea multe cadouri persoanei iubite nu e bine, ajunge să creadă faptul că vrei să îi cumperi iubirea… Personal n-am avut în viața mea asemenea gânduri, pur și simplu mă simt bine când ofer cât de mult pot și oricum nu am eu posibilitatea financiară pe care o au alți „meseriași”/ipocriți cu BMW-uri sau alte chestii de genul acesta. Cine mă cunoaște nu se pune problema să gândească negativ despre mine. Și până la urmă, dacă consideri că ai prea mult și poți dărui din inimă, de ce să nu o faci? Mulți țin pentru ei, eu NU O FAC! Problema la mine e prea multă bunătate (lăsând modestia oleacă), pur și simplu asta simt: sunt prea bun la suflet, pun foarte mult suflet mai ales dacă îmi place fata atât de mult și ajung să își bată joc de bunătatea mea. Dar probabil e o chestie de timp până voi primi și eu ce merit cu adevărat.