Dăruire, amabilitate, bunătate… Oare merită să ajuți?
Cred că fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat cel puțin o dată în viață să ajute pe cineva chiar mai mult decât ar fi fost nevoie și ulterior să fie călcat în picioare de cel ajutat. De-a lungul timpului am ajutat câteva persoane cu probleme. Am donat bani, le-am dat alimente nevoiașilor de la colțul străzii și am căutat să realizez reportaje pentru a strânge bani pentru persoanele respective, atunci când s-a putut. Asta intenționez să fac și luna viitoare împreună cu o cunoștință veche. Vom organiza un spectacol de dans, doar de dans, unde voi încerca, pe lângă fondurile proprii, să mai adun niște bănuți pentru acel suflețel care are nevoie de o operație în Germania.
Sincer vorbind, abia aștept să văd câtă lume se va înghesui să ajute și ce fel oameni am lângă mine.
Zilele acestea am fost și până la acel copil de etnie rromă căruia i-am făcut o casă micuță unde să poată locui cu cei zece frați. Mi-a crescut inima când l-am văzut ce grijă are de căsuță și cât de respectuos este cu mine. Sunt niște sentimente pe care nu le poți exprima în cuvinte, acel gen de sentimente pe care le poți simți doar ajutând, așa că treceți la treabă și faceți o lume mai bună!
Niciodată în viața mea nu m-am uitat de sus la o persoană pentru că nu se știe niciodată cine este. Dacă începi și judeci omul la prima impresie este posibil să faci cea mai mare greșeală a vieții pentru că nu știi dacă pierzi un suflet cu adevărat valoros sau un… Țineți minte un lucru: niciodată să nu te uiți de sus la cineva decât dacă îl ajuți să se ridice!
Învățați să ajutați mai mult, cum o fac eu din puținul pe care îl am (și nu o spun ca să mă laud, cine mă cunoaște cu adevărat știe într-adevăr cine sunt). Dacă vrei să ajuți pe cineva, ajută! Cu o vorbă bună, cu ce poți tu… Ține minte un lucru: nu ești obligat. Dacă o faci, fă-o din suflet. Îmi pun deseori anumite întrebări cum ar fi de ce unii au impresia că trebuie să ai bani ca să ajuți alți oameni… Vă spun sincer, cel mai mult contează ce ai în suflet! Pentru mine nu există sentiment mai plăcut decât să-i ajut pe oameni în fiecare zi cât pot de mult! Lucrul acesta îl fac și la sală: îi ajut pe acești copilași să crească într-un mediu frumos, departe de acele obiceiuri prostești pe care le au majoritatea celor de vârsta lor. Și până la urmă asta înseamnă să fii om. Să ajuți chiar dacă nu ți se cere ajutorul. Oricât de altruist ai fi, nu există ajutor pe care îl oferi fără să te gândești și la beneficii. Deși sună egoist, în realitate și cei mai altruiști oameni fac ceea ce fac dintr-un motiv anume. Diferența dintre altruism și egoism stă tocmai în acest motiv. Spre exemplu, îți propui să oferi ajutor unui prieten și apoi aștepți același lucru din partea lui. Dacă nu primești ceea ce te așteptai să primești, începi să-i scoți ochii și să-i aduci aminte cu fiecare ocazie: „Ai uitat când te-am ajutat, nu? Nerecunoscătorul naibii!”. Remember one thing: nu poți să construiești cea mai înaltă clădire din lume plecând de la etajul doi!
Un mic video pentru voi: http://www.livebiz.ro/video/bunatatea-oamenilor/ și https://www.facebook.com/video.phpv=10151230937694107&set=vb.326252354489&type=2&theater
Vizionare plăcută!
Eu însă nu aștept răsplată, ăsta sunt eu și nu mă aștept ca cei pe care i-am ajutat să fie ca mine. Unii se nasc cu un suflet imens, alții se nasc pentru a trăi de pe urmă noastră. Ajutorul se oferă din suflet, se oferă când ești o persoană plină de bunătate și se oferă doar atunci când îți dorești. Un om care ajută necondiționat, cu tot sufletul, se va apropia mult mai repede de abundență față de un om care caută să tot primească ceva!
Cu respect,
VicToR
Comments are closed.