Din păcate am ajuns să-mi pierd cel mai bun prieten din cauza unor oameni care nu m-au ascultat când mi-am exprimat opinia față de acest suflet. La cei 17 ani pe care îi avea nu mai umbla ca lumea, începuse să facă pe el și îl dureau toate oasele… Era exact ca un bătrân. Să nu vă mai spun că nu mai vedea nici măcar la un metru. Acum ceva timp am propus familiei să mă lase să îl duc să-l eutanasieze pentru că nu suport să văd un suflet cum se chinuie să mai tragă de viață. Bineînțeles că nu au fost de acord cu mine. Fratele meu ținea foarte mult la acest câine și îmi spunea că dacă fac acest gest va rămâne supărat pe mine toată viața pentru ca eu l-am omorât. Din nou am avut dreptate. Dumnezeu îți dă semne iar dacă le eviți ajungi și mai rău. Am avut grijă de el încă de mic când era o mogâldeață mică și „puricoasă” care îmi încăpea în pumn și a trebuit să mă despart de el în seara asta când aveam atâtea probleme pe cap. Nu știu cum voi face față tuturor problemelor dar sper din suflet să fiu ok. Mi-am revenit cu sănătatea destul de bine dar se pare că am parte de multe alte lucruri nasoale în perioada asta.
Stăteam liniștit în cameră, lucram la un site pentru magazin când l-am auzit pe tata strigând: „Haide că Max a căzut de pe balcon!”. Nu mi-a venit să cred, mă gândeam că are chef de glume pentru că tot timpul încerca să mă facă să râd și să mă scoată din momentele acelea de căcat. Voiam să cred faptul că e o glumă dar n-a fost așa. Ca să nu-l mai ducă afară, bunica mea l-a scos frumos pe balcon și probabil l-a împins sau ceva. Câinele, abia umblând, și-a pierdut echilibrul, a spart geamul de la baza balconului și a căzut. Am fugit repede jos; încă mai sufla, ba chiar s-a ridicat pe picioarele din față. L-am luat în brațe și l-am adus la fratele meu în cameră. Toată lumea era nervoasă pe săraca bătrână și le-am explicat că nu e vina ei și că dacă mă lăsau să îl duc să-l eutanasieze nu murea printr-un accident. Probabil acum sunt mulțumiți că a căzut de la etajul doi. L-am sunat pe veterinar să vină la noi să-i pună capăt suferinței. La cât sunt eu de sensibil, n-am putut vărsa nici măcar o lacrimă de nervii pe care îi aveam.

     Pe data de 13 ianuarie 2013 am avut o postare: „The end is close”. A mai trăit un an… Singurul lucru care mă doare este că lumea nu mă ascultă. Dar de acum o vor face!

     Ultima poză cu cățelul care ne-a bucurat viețile cu un caracter frumos, ne-a învățat ce înseamnă cu adevărat loialitatea față de persoana iubită și a fost, totodată, un prieten și un frate de nădejde! Rămâi cu bine, prietene!

All Dogs Go to Heaven

VicToR