Nici nu știu cum și cu ce să încep pentru că încă tremur de frică din cauza coșmarului pe care îl trăiesc încă de vineri seară.

     Nu credeam niciodată că un om cu atâta experiență în medicină, un om cu un suflet imens care a salvat mii de vieți va muri într-un mod atât de ciudat.

     Szabi a fost cel mai bun prieten al meu, a fost ca un frate mai mare care a știut să mă motiveze să ajung acolo unde îmi doresc. Avea defecte – ca noi toți, de altfel – dar nu știa ce înseamnă cuvintele „a face rău”.

     L-am cunoscut acum patru ani când aveam un magazin cu articole de pescuit. A venit și nu a durat mai mult de cinci minute să-mi dau seama ce fel de om era și ce suflet putea avea. Râdea mereu, avea glumele lui bine puse la punct și era foarte hotărât. Din acel moment am devenit ca doi frați. Pot spune cu mândrie că l-am cunoscut mai bine decât mulți alții; am fost foarte apropiați și am fost peste tot. Am pescuit foarte mult alături de el pentru că era pasiunea numărul 1 în viața lui și am profitat la maxim amândoi de ieșiri la pescuit în care m-a învățat multe lucruri și mi-a povestit despre cariera lui dedicată salvării vieților omenești. Și la SMURD era un om foarte respectat și toată lumea ținea la el exagerat de mult. A câștigat respectul tuturor prin devotamentul de care dădea dovadă. 

     Relația mea cu acest înger a fost foarte apropiată. Nu mi-a fost prieten. Nu mi-a fost cunoștință. Acest om mi-a fost FRATE și prietenii lui știu că doar în mine avea încredere. Ca să va faceți o idee, am și eu un frate dar în toată viața am fost probabil la o singură ieșire la pescuit, la o singură cafea împreună iar în club nu am fost niciodată. Suntem foarte diferiți deși suntem frați. Însă Szabi mi-a arătat ce înseamnă a avea un frate!

     Am fost la pescuit obsesiv chiar, în cluburi mai puțin pentru că nu ne atrăgeau aceste lucruri, am urcat pe munți împreună, ne-am ajutat în toiul nopții… Asta înseamnă să ai un frate. El când venea din Irak nu venea din vacanță ci din război dar niciodată nu a venit cu mâna goală. Voia să mă facă să cred că el din vacanță venea și să nu mă gândesc la riscul imens la care era expus în mediul în care lucra

     Am sufletul distrus. Lumea mă va judeca pentru că nu am vrut să merg la priveghi. Dar nu am făcut-o dintr-un singur motiv: am vrut să rămân în minte cu imaginea frumoasă a unui om care zâmbea tot timpul și glumea chiar și în momente grele doar că să mă ajute să trec peste. Am avut o relație de 2 ani, am fost logodit dar am ținut secret pentru că nu îmi stă în caracter să mă expun ca alții pe toate rețelele tâmpite și să cer atenție. Otilia a murit în accident de mașină. Era din București. Prostia mare pe care am făcut-o a fost să mă duc la locul accidentului și să mă uit la ea. Gândiți-vă cu ce imagine am rămas pe creier… V-ați prins: cu un chip zdrobit. S-au dus singurele persoane în care aveam încredere deplină. Știți și voi cât de greu ajungi să găsești un om, nu doi! Unul singur în care să ai încredere și să nu te trădeze.

     Szabi era genul de om pe care, dacă îl trezeam noaptea la 03:00, venea să mă ajute și îmi spunea în glumă: „Victore, iar ai mâncat de pe jos? Mergem la pescuit sau ce ai?” :)))

     Aveam planuri împreună, voiam să deschidem un magazin cu articole de pescuit (pentru că ce poate fi mai frumos ca a merge la lucru cu zâmbetul pe buze și să faci ceea ce îți place) și să construim o cabană pe malul minunatului lac Bezid. Însă îi voi îndeplini eu acest vis pe viitor, o voi face în memoria lui așa cum am visat amândoi.

     O întâmplare scurtă unde l-am văzut în acțiune pe acest EROU a fost în vara anului 2015 când veneam cu el de la pescuit și în drum spre casă am văzut amândoi un om în vârstă de aproximativ 45 de ani căzut, acoperit cu sânge pe toată fața. Nu știam exact din ce cauză a ajuns așa însă i-a acordat primul ajutor cu ce am avut prin mașină și l-a stabilizat până la sosirea echipajului SMURD. Om salvat de Szasz Robert. Aveți aici o mică amintire:  Szabi La Datorie (folosiți programul VLC Player).

     Mă doare sufletul, nu îmi vine să cred și vă spun sincer că până azi nu am vărsat o lacrimă din cauza nervilor acumulați. Pur și simplu am înlemnit. Nu am putut să realizez faptul că a plecat între îngeri și nu îl voi mai vedea niciodată. Nu știu dacă va mai există cineva să mă ajute atât de mult cum a făcut-o el, fără să aștepte nimic în schimb.

     Condoleanțe sincere familiei, colegilor de la SMURD și tuturor prietenilor care l-au cunoscut și l-au apreciat!

     A fost o onoare să te cunosc și să te am ca frate. „Ne-ai lăsat fără cuvinte, nu fără amintiri!”
     Dumnezeu să te odihnească în pace și să aibă grijă de tine acolo sus!
     Te voi iubi mereu, „Micule”!

     Al tău frate de suflet,

     VicToR

IMG_2325