Au devenit sentimentele mai nou ceva de care să ne temem și să vrem să fugim de cum le simțim?!
De ce ne temem să iubim? Oare mai putem iubi după “n” dezamăgiri? După toate traumele avute în trecut? Mai avem curaj să ne deschidem sufletul din nou în fața unui străin? Merită să încercăm, să o luăm de la început, să începem să îi povestim ce ne place, ce nu, cine suntem? Devine obositor, știu 🙂 Dar poate merită! Circula mai demult o vorbă: „la un moment dat în viață, riscând, poți rămâne fericit pentru totdeauna.”
Merită să te sacrifici de fiecare dată. E un efort mare, înțeleg, însă oamenii pozitivi și încrezători mereu vor avea de câștigat pentru că așa suntem noi proiectați, să ne creăm visele și să le îndeplinim!
De ce atunci când ies la iveală sentimente alegem să fugim?
Îmi pun mereu atâtea întrebări care plutesc și rămân nerezolvate, atâtea „De ce”-uri rămase în aer…
Punând bariere și fiind reci și indiferenți, credem că vom scăpa teferi dar te-ai gândit vreodată că nu această e calea pe care trebuie să o luăm? Îți place de cineva anume? Simți furnicături – nu, nu în talpă – în suflet? GO FOR IT!
Am ajuns să îi îndepărtăm pe cei care au reușit să ne vadă, să ne placă și care sunt gata în orice moment să ne ofere iubire doar pentru că nu suntem capabili să ne iubim singuri, crezând că, dacă noi nu reușim, nu vor putea nici ceilalți. Și eu am făcut-o deși nu m-am înțeles în situațiile respective: trăieși unele momente în viață și te întrebi pur și simplu dacă ai fost tu sau a gândit altcineva în locul tău, momente și gesturi care nu îți stau în caracter dar le-ai făcut. Și stai și îți plângi de milă și ajungi să trăieși izolat de sentimente doar pentru că lași frica să te spele pe creier. Sari peste, învinge-ți frica și dă-ți frâu liber imaginației!
Uneori se adună multă frustrare – nu ai cum să nu acumulezi întâlnind mulți imbecili, indiferenți, pustiitori de suflete care vor face asta – însă hai să punem în balanță: ce ai de pierdut? Nu știi, nu? NIMIC! Și îți vei răspunde singur la întrebarea ce ai de câștigat, eu nu îți dau spoiler :)))
Atâta timp cât după o despărțire lucrurile evoluează frumos, acolo e un bun semn cum că minciuna și trădarea au fost inexistente. Riscă, trăiește, nu este niciodată prea târziu pentru un nou început.
Și dacă ai citit tot, îți recomand și o piesă frumoasă pentru o seară plăcută și liniștită!
The Weeknd – Save Your Tears
Toate aceste lucruri îți sunt relatate de un om fericit pe nume VicToR, cel care îți dorește o carantină plăcută! Ahahahahahaha :))
Comments are closed.