Multe persoane mă întreabă despre acest lac imens și mai ales despre istoria lui așa că am decis să vă dezvălui câteva lucruri auzite de la bătrâni și de la persoane care au locuit acolo înainte de acțiunile lui Ceaușescu.

     Satul a fost scufundat prin anii ’86, când Ceaușescu atingea culmea gloriei sale dictatoriale și poporul român stătea de mai bine de un deceniu cocoțat pe culmea mizeriei comuniste. În valea Nirajului a apărut un zvon ce a avut asupra localnicilor efectul unui tunet iscat brusc din înaltul unui cer senin. Frumosul sat al vestiților zămislitori de pălării din paie și cultivatori de minunați trandafiri de stepă, unici în țară, avea să fie inundat iar localnicii strămutați. Gurile rele ziceau că satul urma să fie pedepsit pentru că era populat numai de unguri dar adevărul era altul, căci Ceaușescu îi iubea pe unguri la fel de mult ca pe români, sași sau țigani, adică deloc. Apele râurilor Cușmed și Niraj inundau an de an localitățile din aval, așadar trebuiau construite un baraj și un lac de acumulare. Satul Bezid a avut ghinionul să fie situat într-o căldare naturală, un fel de pâlnie deci un loc ideal pentru o acumulare de apă. Sătenilor li s-au acordat câțiva ani ca să se mute pe un alt teren ce avea să se numească „Bezidul Nou” sau în Sângeorgiu de Pădure, la bloc. Unii au luat cu ei din case mai tot ce se putea, mai puțin grădinile cu trandafiri, alții au luat doar strictul necesar. Apoi apele pâraielor din jur au inundat încet-încet ogrăzile, casele, trandafirii și pălăriile de paie, școala, grădinița, dispensarul medical, primaria și amintirile de-o viață ale sătenilor. Doar turla biserici catolice a rămas la suprafața apei și crengile câtorva copaci situați mai sus, pe un deal. De aceste crengi ce apar din străfunduri precum degetele răsfirate ale unui uriaș ce doarme de două decenii pe fundul apei, pescarii își leagă azi bărcile și-și aruncă undițele prin desișul pădurii scufundate. Pe mal, un monument al durerii a fost ridicat de foștii fii ai satului. „Primăvara și toamna”, spunea Șandor Bacsi în urmă cu câțiva ani, „foștii locuitori ai satului scufundat vin aici la monument cu lumânări și flori. Primăria mai golește un pic din apa din lac pentru ca biserica să poată să iasă în întregime la suprafață iar o slujbă de pomenire are loc mereu în interiorul ei. Din păcate, apa a distrus minunatele picturi biblice de pe pereți. E și mult noroi și stuf în biserică iar turla din lemn nu mai ține nici ea prea mult, a putrezit”. Unii dintre săteni, nostalgici, închiriază o barcă și mai fac o plimbare de-a lungul (sau mai bine zis deasupra) uliței principale până la casa lor ai cărei pereți fantomatici și mișcători se mai distig la câțiva metri sub apă. Tradiția pălăriilor de paie a rămas însa vie la Crișeni, la capătul lacului, unde există și astăzi un muzeu al pălăriilor de paie și unde puteți admira cea mai mare pălărie din țară. Dar anii trec, tinerii mai pragmatici uită repede trecutul și viața merge înainte.

     Lacul colcăie de pești, e un paradis al pescarilor. Mulți tineri închiriază bărci sau unelte de pescuit și unii au deschis chiar și pensiuni agroturistice pentru pescari. Apele lacului alimentează orașul Târnăveni și sunt și o sursă de energie electrică. Ba mai mult, inundațiile satelor din aval au încetat. Trecând peste nostalgia și durerea oamenilor din satul scufundat, se pare că lacul de acumulare era necesar. Se zice că Ceaușescu, care avea frică de microbi (se spăla cu spirt de fiecare dată după ce dădea mâna cu cineva, chiar și cu șefii altor state) și de Dumnezeu, s-a bucurat când a auzit că lăcașul Domnului a rămas totuși desupra apei.

     La data înființării nu s-au efectuat determinări asupra faunei ihtiologice. Ulterior, între anii 1996-2007, s-au efectuat o serie de populări cu diferite specii de pești (acțiuni finanțate de Direcția Apelor Mureș, AJVPS Mureș și Asociația Pescarilor Sportivi din jud. Mureș. Au fost astfel introduse în lac, sub formă de alevini, juvenili sau reproducători următoarele specii: crap, caras, păstrăv, plătică, avat, babușcă, roșioară, șalău, știucă, biban, amur, novac și cel mare mare răpitor al apelor române, SOMNUL!

     VicToR